Pe 16 iunie 2018 ne-am bucurat de o zi memorabilă la DHL Carpathian Marathon, eveniment ajuns la cea de a IX-a ediție și care s-a desfășurat la Cheile Grădiștei – Fundata. Aproape 1.500 de alergători, atât din România, cât și din alte 10 țări, au dat curs invitației noastre la mișcare în mijlocul naturii, în munții Carpați. Noul format al concursului, bazat pe alergare 98% pe cărări de munte și doar 2% pe asfalt, locația deosebită și regiunea de o frumusețe rară au fost deosebit de atractive pentru atleții amatori și profesioniști. Probele de maraton și semimaraton au înregistrat număr record de participanți, iar evenimentul a fost susținut de numeroși ambasadori și sportivi de renume.
În urma competiției au strâns peste 15.000 de euro ce vor fi donați Comitetului Paralimpic Român pentru a susține perfomanțele sportivilor paralimpici, cauza pe care o susține DHL Carpathian Marathon pentru al patrulea an consecutiv.
Echipele DHL Express România și MPG România vă mulțumesc tuturor pentru că ați luat parte la acest eveniment și ați contribuit la succesul său!

DHL Carpathian Marathon 2018 camera iphone 8 plus apk | |
13 Likes | 13 Dislikes |
1,905 views views | 30 followers |
Sports | Upload TimePublished on 22 Jun 2018 |
Không có nhận xét nào:
Đăng nhận xét